Despre educație cu un prieten

Revin la discuția despre sistemul educațional din România, pe care o tot prelungesc de la începerea acestui nou an școlar. De data aceasta vin cu o scurtă povestire a unei discuții dintre mine și un prieten, masterand într-un domeniu ce are legătură cu administrația publică, absolvent al unei facultăți cu specializare politică.

Recent discutam cu el și din vorbă în vorbă și-a adus aminte de o minunăție pe care i-a spus-o un profesor venit dintr-o altă țară, spune el un mare nume în domeniu, dar pentru mine o obscuritate. Deși nu am nicio legătură cu niciunul dintre domeniile menționate anterior, am avut curiozitatea de a consulta CV-ul domnului profesor mult lăudat și nu m-a impresionat cu nimic, aș putea spune chiar că majoritatea profesorilor români au un CV mult mai bogat decât acel profesor.

Revenind, prietenul meu mi-a zis că proful-minune le-a explicat masteranzilor, oameni care studiază de vreo șase ani în mediul universitar cum se finanțează statul. O evidență mai mare de atât nu am mai auzit, dar lui (și după cum mi-a spus, și colegilor lui) li s-a părut o descoperire colosală. Profesorul i-a întrebat de unde se finanțează statul, de unde are bani să ofere locuri bugetate în facultăți, un minimum de educație fiecărui cetățean, apoi urmează și restul serviciilor publice gratuite (sănătate, spre exemplu). Le-a explica cum funcționează sistemul de taxe și impozite și apoi s-a instalat liniștea datorită mirării și noutății spuselor. Sincer să zic, nu am știut cum să reacționez în momentul în care prietenul meu mi-a povestit acestea, el era atât de entuziasmat, dar eu pendulam între a începe să râd isteric și a rămâne mut de uimire, la fel cum au rămas și ei când profesorul le-a spus marea noutate. În fine, nu am zis nimic și am simulat niște semne de aprobare: „Mhm, mhm!”, apoi am tăcut.

Trebuie totuși să precizez faptul că prietenul meu a terminat mereu în toți cei 5 ani de până acum printre primii trei, deci nu a fost o loază, a învățat și a avut note mari întotdeauna. Dacă el, unul dintre produsele de seamă ale școlii românești, nu a reușit să înțeleagă măcar atât, oare ce putem spune despre cei care nu și-au dat interesul în acești 5 (de acum aproape 6) ani de educație înaltă?

Ce îi învață școala românească pe elevii ei? Multe, foarte multe, îi învață să învețe, reușessc să memoreze mii, zeci de mii de pagini, dar dintre acestea nu reușesc să înțeleagă niciuna. Trista realitate. Nu mai pot adăuga altceva, nu mai am ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *