Penibilități demagogice

Alegerea lui Iohannis a adus multe urale, multă fericire, dar și multe așteptări. Aceste așteptări tind să se transforme pe zi ce trece în dezamăgiri, asta dacă nu ești vreun fanatic care-l susține precum un orb și nu pune în balanță promisiunile și realizările.

Timpul este prea scurt, știu, dar domnul cu pricina se lăuda ieri că a făcut pași importanți împotriva corupției, a inițiat demersuri în vederea aderării la Schengen și multe alte chestii atât de generale încât și dacă ai face cea mai mică mișcare, ai deschide ușa unui oficial american, spre exemplu, ar putea fi interpretată drept o contribuție în cadrul acestui proces de aderare. A prezentat niște generalități pe care oricine le-ar putea lăuda, în plus, aniversarea a 30 de zile de când ești la conducere… o penibilitate. Poate nu ar fi fost un asemenea impact dacă nu ar fi folosit aceste laude pentru a etala reușitele, un scurt „Mulțumesc!”, însoțit de un mesaj scurt ar fi fost de ajuns, dar ceea ce a făcut el sau, scuzele mele, oamenii lui, denotă demagogie. Aceeași demagogie care ne bântuie lumea politică dintotdeauna. Am fi așteptat altceva de la un om care chiar părea competent, un om care a dovedit că poate transforma un oraș, dar de ce să nu credem că acel oraș s-a dezvoltat în principal datorită dezvoltării afacerilor din segmentul privat, administrația nefăcând altceva decât să se „joace” cu banii aduși de către economia duduindă din acea zonă? Evoluția tot vine, mai devreme sau mai târziu, dar vine. De ce să nu credem că el doar a fost un norocos și a avut câștigat în urma unui asemenea context?

 

Să nu fiu înțeles greșit, îl susțin pe omul ăsta, a avut votul meu, are susținerea mea, dar nu suport atitudinile aplaudace, m-am săturat până peste cap de populismul, demagogia și alte penibilități din lumea politică românească. Prefer să rămân critic, prefer să rămân rezervat. Ne iluzionăm degeaba dacă așteptăm schimbarea de la un care nu ne-o poate oferi, eventual, ne servim un bun placebo și ne complacem în prostia noastră, așa cum o facem de la revoluție până-n prezent.

 

Nu mai pot suporta asemenea penibilități demagogice, acțiune, fapte, concretitudine vreau, m-am săturat de promisiuni, de vorbe goale, de „vom face”, de laude a unor nimicuri. Ajung să cred că inclusiv sloganul „România lucrului bine făcut” tinde să fie transformat într-o formă demagogică de exprimare a goliciunilor din țara asta, de mascarea lor de un progres fals, care e de fapt o stagnare în aceeași stare de… tranziție, că nu degeaba mi-am numit țara „Tranzițomânia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *