De la Iași vine prostia

Iașiul revine în centrul atenției presei românești. Acum ceva timp se tot discuta despre primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, despre modul în care acesta și-a folosit subordonații pentru a își urmări amanta. De data aceasta nu mai este vorba despre Nichita, dar tot are legătură cu primăria ieșeană și cu proasta organizare, s-ar zice că de la Iași vine prostia.

Zilele acestea au avut loc acolo „Sărbătorile Iașiului”, alături de cozile lungi de la Sfânta Parascheva a avut loc și un concert în Iași. La concert au fost anunțați James Arthur, Mădălina Lefter, Smiley și Delia. De la anunțarea artiștilor și până la concert… e mult, zic reprezentanții primăriei. Așa s-a ajuns ca la concert să fie doar Smiley și Delia, fără James Arthur și Mădălina Lefter. Motivele furnizate în comunicatul de presă dat de către primărie sunt legate de neînțelegeri cu artiștii, motivele fiind de natură financiară. Deja au apărut și știrile legate de vinovați, șeful direcției care s-a ocupat de organizarea concertului, Cosmin Coman, ar fi fost demis la ordinul primarului interimar al Iașiului, Mihai Chirica. A fost invocat și motivul că acesta nu este la prima abatere de acest fel, în trecut mai având loc întâmplări asemănătoare.

 

Iașiul pare tot mai mult o scenă a caraghișeniilor, un loc unde comedia și tragedia-s la ele acasă. Un primar corupt arestat la domiciliu, un primar interimar suspectat și el de ilegalități, scandaluri în universitățile cu prestigiu și tradiție și multe altele.

De la Iași vine prostia, numai acolo se poate întâmpla așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *