Scriem cu sau fără diacritice?

Astăzi vorbim despre un subiect destul de sensibil ce are legătură cu Internetul: scriem cu sau fără diacritice? De ce să scriem cu diacritice, de ce să scriem fără?

E o luptă continuă între internauți, un conflict interminabil între cei care scriu cu diacritice și cei care scriu fără diacritice.

Mă declar de la început o persoană care scrie cu diacritice. Nu doar articolele le scriu cu diacritice, ci și postările, mesajele, comentariile de pe Internet tot cu diacritice le scriu. Prieteni îmi spun adeseori că îs nebun când văd că scriu totul cu diacritice, dar eu le răspund sec, spunându-le că ei sunt nebunii pentru că scriu fără diacritice. Practic, scrii într-o limbă care nu există, îți calci limba maternă în picioare, cuvintele pe care le scrii pot fi interpretate în funcție de cum plasează cititorul diacriticele, poți fi tratat drept un prost sau leneș care nu știe să scrie cu diacritice.  Nu fac generalizări, urăsc generalizările, dar am auzit multe persoane spunând că persoanele care scriu fără diacritice dau dovadă de neprofesionalism, în contextul în care nu vorbeau despre publicații, despre spații dedicate culturii, ele nefiind persoane foarte culte, i-aș putea cataloga drept oameni simpli, cu veleități culturale, dar nu foarte importante.

 

Acum să vă spun de ce scriu eu cu diacritice. Vă voi da câteva motive simple, poate chiar banale și de neînțeles pentru unii, dar ăsta îs eu, nu pot să scriu fără diacritice, inclusiv SMS-urile tot cu diacritice le scriu. Deseori prietenii râd de mine, dar m-am obișnuit să fiu tratat drept un ciudat care scrie cu diacritice, dar care-și respectă limba. Așa că a apărut și primul motiv, obișnuința. M-am obișnuit să scriu cu diacritice, chiar îmi place, mi se pare cool, dar de la o perioadă e o rutină de care nu mă pot lipsi, mi se par ceva în neregulă și mă învinovățesc dacă uit să pun vreun semn diacritic într-un cuvânt.

Un al doilea motiv este respectarea normelor de scriere ale limbii române. Nu am fost niciodată o persoană care a respectat fiecare literă de lege, un fricos care n-a încălcat legea niciodată, dimpotrivă, am cunoscut ambele extreme, am fost și persoana care nu călca niciodată pe lege, dar și golanul școlii, implicat în chestii dubioase și adeseori chestionat de poliție. Am fost și premiant, și olimpic, dar am fost adus și de poliție la școală. Am încălcat legile din teribilism, așa era cool, vream să văd cum e, să mă dau cine nu sunt, dar totul a trecut și mi-am dat seama că uneori nu are rost să încalci legile, chiar dacă pedepsele lipsesc, nu te bate nimeni dacă scrii fără diacritice, dar e mai bine dacă scrii cu diacritice.

Un al treilea motiv pe care îl invoc „în apărarea mea” atunci când scriu cu diacritice este respectul față de înaintașii noștri care au luptat pentru ca această țară să rămână întreagă, să nu fie cucerită de străini, au sperat ca măcar urmașii lor să aibă o viață mai ușoară și mai frumoasă. Mă refer aici atât la cei care au luptat în armatele care ne-au apărat țara de-a lungul timpului, dar și la intelectualii care au contribuit în orice fel la construcția României, așa cum o știm noi astăzi, cu această limbă, așa că nu cred că merită să ne călcăm limba în picioare și să o mutilăm. Urăsc abordările precum „O virgulă, o căciuliță lipsă nu contează, dă-o-ncolo de limbă tâmpită!”. În primul rând îți bați joc de limba în care te-ai născut și în care ai crescut, în al doilea rând îți bați joc de ceea ce ești.

 

Cam atât, aș spune. Totuși, nu mă pot abține să nu vă întreb, pe cei care scrieți fără diacritice, în ce țară trăiți? „Romania” sau „România”? Ce sunteți? „Romani” sau „români”?

Dacă voi nu vă respectați limba, nu vă așteptați ca străinii să vă respecte pe voi și pe țara voastră! Nu vă așteptați să fiți tratați cu respect și nu vă mirați dacă cineva vă întreabă ce căutați în țara lui, ați venit să furați sau ați veniți să căutați în gunoaie? De fiecare dată când vă călcați limba în picioare, mutilând-o, ba fără diacritice, ba nepunând o cratimă sau făcând greșeli de exprimare, le oferiți încă un motiv respectivului străin să vă considere inferior.

Puneți un francez să scrie cuvintele fără accente, vă spun tot eu, nu va face asta nici dacă îl amenințați cu moartea. E limba lui și nu face concesii. Noi de ce am face, oare?

De ce să scriem fără diacritice și să ne mutilăm limba?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *