Am stat departe de cazul familiei Bodnariu, am preferat să nu scriu despre această situație pentru a nu agita prea mult apele și pentru a nu mai stârni prea mult o discuție lipsită de rost, din punctul meu de vedere.
Cazul familiei române din Norvegia a fost mediatizat în mai multe state, iar în fine parlamentarii europeni au decis includerea acestuia pe agenda lor de discuții la următoarea întâlnire a lor.
Ca mai mereu, nu pot spune că am neapărat o părere despre familia Bodnariu și situația în care se află, ci mai mult sunt enervat de cât a fost exploatat acest subiect de presa românească și zonele în care a fost dusă de către presari discuția (totul într-un mod intenționat, e evident). Ca niciodată, credincioșii ultraortodocși au devenit ecumenici și au început să distrugă statul norvegian, să îl considere necredincios, fără valori moral-religioase și alte bălării asemănătoare acestora.
Poate singura explicație pe care mă voi limita să o dau este legată de incapacitatea unora de a înțelege diferențele politice, culturale, legislative dintre România și Norvegia, vorbim de un cu totul alt sistem, bazat pe cu totul alte principii decât cele de la noi, avem ambiția prostească de a contesta acest sistem și de a-i atribui greșeli pe care nu le-a făcut, de fapt. E simplu, putem gândi totul prin raportare la o noțiune de fizică, una simplă de clasa a patra, a cincea, vorbim de un fenomen, de același fenomen, dar în două sisteme de referință diferite. Unii nu reușesc să înțeleagă asta și cer aplicare legilor românești în Norvegia, scuzele mele, dar în același fel ar putea să vină un olandez și să își ceară dreptul de a se droga pe stradă, pentru că așa-i legea acolo unde-i el.
