Brexit just got real

Asistăm la unul dintre momentele în care Uniunea Europeană se clatină, Marea Britanie tocmai a decis prin referendum ieșirea din UE.

Părerile sunt împărțite, dar singurul lucru cert este că este un moment de încercare pentru UE, având în vedere că Marea Britanie aducea multe contribuții și era unul dintre statele care chiar aveau un cuvânt de spus în luarea deciziilor. Asta chiar dacă unii se bucură că Marea Britanie a ieșit, spunându-se că oricum beneficia de condiții speciale

Din păcate, suntem unii dintre cei care vor simți cel mai puternic impactul deciziei luate de către britanici, dar nu ne rămâne decât să îndurăm și să așteptăm potopul. Temerea cea mai mare a unora este că de acum Uniunea Europeană va însemna Germania, iar orice decizie se va lua în funcție de preferințele Germaniei, contraponderea care exista până acum dispărând odată cu ieșirea Marii Britanii din uniune. Dar până atunci cert este că ieri lira sterlină a înregistrat o scădere de peste 10%, dar astăzi (cel puțin până în acest moment) scăderea a stagnat.

 

O altă temere a multor persoane este creșterea amplorii mișcării eurosceptice, ceea ce ar putea conduce mai devreme sau mai târziu la luarea unor decizii asemănătoare de către alte state ce fac parte din Uniunea Europeană, iar dintre acestea Franța se remarcă cel mai repede, în principal prin mișcarea lui Le Pen. „Reușita” Marii Britanii nu constituie decât un semnal de reușită pentru mișcarea lui Le Pen, iar aceasta ar putea conduce la câștigarea simpatiei și mai multor persoane de către acesta, mai ales în condițiile în care Uniunea Europeană ar putea trece printr-o criză după Brexit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *