Baronul, amanta și spionii

Se dă un nene cu puteri neobișnuite, să îl numim baron, se mai dă o amantă a acestuia și puțină gelozie. Dragostea năbădăioasă pe care baronul i-o poartă amantei dă naștere unor suspiciuni. Puterile aproape nelimitate ale baronului îi conferă dreptul de a face tot ce vrea „pe zona lui”, așa că își pune în mișcare întreaga împărăție pentru a își spiona amanta.

Asta e varianta medievală a povești, dar dacă ar fi să ne raportăm la povestea reală s-ar putea să îl confundăm pe baronul nostru cu un James Bond în miniatură care se folosește de relațiile sale pentru a își spiona amanta, apoi legăturile cu mafia locală s-ar putea să ne mute pe hartă prin Italia, cu gândul la clanurile locale și la mafia siciliană.

E o poveste atât de complicată, cu atât de multe fire, încât ar putea bate cu ușurință orice telenovelă de pe piață, chiar ar putea constitui scenariul unei telenovele care ar ajunge peste noapte una dintre cele mai vizionate din istoria televiziunii.

 

Trecând peste orice fel de glumă, vorbim de o poveste reală, cu oameni care ocupă funcții de conducere, care au fost aleși de cineva și se presupune că ar avea niște atribuții de conducere. Gheorghe Nicihita, în persoană, s-a folosit de toate pârghiile pentru a își dovedi că este atotsupremul stăpânitor al Iașiului, pornind de la mafia locală, până la instituții locale care trebuiau să se ocupe de asigurarea ordinii în orașul pe ajunsese să îl stăpânească. Interesant este modul în care acesta a reușit să se împace cu toată lumea, dar mereu să fie el cel care rămâne în poziția cea mai favorabilă, poate putem vorbi de specializare la locul de muncă, 12 ani fiindu-i de ajuns pentru a învăța să pună la cale organizarea regatului, atât la nivelul vizibil tuturor, cât și în spatele cortinelor. Totul mergea perfect, subjugând într-un mod ce ne aduce aminte de comunism toate instituțiile și toată lumea din juru-i, crezându-se un mic centru gravitațional al „zonei sale”.

Deși aceste nereguli erau știute de destul de multă lume „de pe zona lui”, nimeni nu a intervenit niciodată, a fost nevoie ca cineva destul de curajos să facă un denunț, iar mai departe totul a decurs precum o reacție în lanț.

Presa profită de moment, mai înfrumusețează povestea, mai adaugă elemente neverificare din surse, creații proprii, speculații.

Prim-ministrul o face pe-a prostul (sau chiar este, cine știe?!) și gafează cu niște declarații care te fac să te întrebi cine e nebunul, oare ești tu? Nu ai înțeles ce vrea să zică, poate. Sau e el?

Apar detalii peste detalii, legăturile cu clanurile mafiote locale sunt dezvăluite rând pe rând, fiind descoperită colaborarea dintre Nichita și mafioți pentru un simplu motiv: „menținerea liniștii în oraș”, totul pe principiul eu închid ochii și mă fac că nu te văd, iar tu mă lași în pace, iar la nevoie sari în ajutorul meu.

Încă te întrebi dacă așa ceva e posibil într-un oraș din țara în care trăiești. Da, e posibil. Și câte detalii din această poveste or mai fi de aflat… Și când ne gândim că totul a pornit de la încercarea baronului de a-și spiona prințesa de mâna a doua… Oare dacă nu ar fi făcut asta, i-ar mai fi fi fost aduse vreun fel de acuzații? S-ar mai fi aflat ceva din toate lucrurile ilegale pe care baronul le tot face „pe zona lui”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *