Atracțiile turistice ale Italiei

Italia

Una dintre destinațiile turistice ale Europei este și Italia, chiar una dintre cele unde chiar ai ce vedea și unde obiectivele turistice par nenumărate, ai nevoie de foarte mult timp și de mai multe vizite pentru a vedea tot ce poate fi văzut în această țară.

Trecutul glorios al strămoșilor italienilor a lăsat în urmă o mulțime de vestigii, o mulțime de obiective turistice, multe locuri unde chiar ai ce vedea. Tot în favoarea lor este și relieful țării, pe care au știu cum să îl amenajeze în așa fel încât să atragă turiști și să transforme orice locușor într-un obiectiv turistic. Din nordul și până în sudul Italiei, nu găsești un loc unde să nu ai ce vedea și unde să nu fii primit cu ospitalitate de către niște gazde vesele. Fie că este vorba de orășele simple, departe de aglomerația din mediul urban, fie că este vorba de căsuțe din apropierea centrelor vechi ale marilor orașe, peste tot găsești locuri unde să te cazezi și oameni primitori, gata mereu să îți povestească istoria locului și să îți ofere un loc în care să te odihnești în schimbul unor diverse sume de bani.

În continuare vă voi prezenta câteva dintre atracțiile Italiei. Dar țin de la început să fac câteva precizări: acestea nu sunt prezentate într-o anumită ierarhie, am ales să le prezint aleatoriu, apoi cred că ar mai trebui să spun că voi înșira aici obiectivele care mi-au atras mie atenția, s-ar putea să scap din vedere obiective pe care voi le considerați reprezentative pentru Italia, dar mie acestea să nu îmi fi atras atenția (scuze pentru aceasta, dar lista rămâne deschisă propunerilor).

Să trecem la treabă.

 

Colosseumul e clar principalul obiectiv turistic din această listă. Cunoscut și sub numele de Amfitetrul Flavian, a fost cea mai impresionantă clădire în perioada vechii Rome, rămânând în continuare impresionantă, deși în acest moment mai pot fi văzute doar câteva ruine din ceea ce a fost cândva Coloseumul. Dacă doriți mai multe detalii despre Colosseum vă recomandăm să citiți articolul despre acest fascinant monument istoric de pe siteul TravelWiz.

Colosseum

Turnul din Pisa. O clădire fără prea multă semnificație istorică, dar un punct important care atrage anual o mulțime de turiști, majoritatea dintre aceștia fiind atrași de faptul că turnul este înclinat. Acest turn a devenit atât de celebru încât uneori este considerat un simbol al Italiei, și nu te poți declara un iubitor al acestei țări dacă nu ai vizitat Turnul din Pisa, mai ales având în vedere faptul că din anul 2001 (în urma unui îndelungat și meticulos proces de consolidare) accesul turiștilor în interiorul turnului este permis. Istoria Turnului din Pisa, inclusiv modul în care acest turn a ajuns să fie înclinat, o puteți citi aici. Totul pornește cu greșeala unui arhitect, dar continuă cu nume mari din istoria Europei care au încercat să îndrepte acest turn, dar toate încercările acestora s-au soldat numai cu eșecuri.

Turnul din Pisa

Forumul Roman. O destinație care nu merită ratată, un loc încărcat de semnificație istorică, un loc în care s-a pus o piatră importantă la construcția a ceea ce astăzi numim civilizația europeană, un loc în care s-au luat decizii importante și s-a scris istorie.

 

Continui cu un alt loc încărcat de semnificație istorică, dar de această dată și religioasă: Vaticanul, statul în care locuiește capul Bisericii Catolice. Situarea Capelei Sixtine pe teritoriul acestui stat crește și mai mult importanța acestui loc pe harta turistică a Italiei.

 

Muzeul Național Arheologic din Napoli. Locul în care se situează cea mai bună parte din artefactele din Herculane și Pompei, o parte din expozițiile de aici fiind organizate de către Papa Paul al III-lea. Aflându-ne la capitolul muzee, un alt muzeu ce merită atenție deosebită este Muzeul Egiptului Antic din Torino, apreciat de unii drept al doilea muzeu al Antichității Egiptene, evident, după cel din Egipt, Cairo. Totuși, dacă o vizită până în Egipt nu este planificată prea curând, o vizită în cadrul acestui muzeu este binevenită.

 

Lista atracțiilor turistice din Italia poate continua cu multe alte nume: Domul din Milano, Domul din Torino, Muntele Etna, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, Basilica Sfântul Petru, Dealul Palatin, Pantheonul și multe-multe altele.

 

Acum, după o foarte scurtă trecere în revistă a locurilor din Italia ce merită vizitate, îmi permit să vă recomand și o cale de ajunge acolo, în urma mai multor experiențe pe care le-am avut pe acele meleaguri: evitați mijloacele de transport terestre! Riscante, obositoare, ineficiente în ceea ce privește timpul, destul de costisitoare, cea mai bună alegere rămân căile aeriene, un bilet de avion cumpărat cu mai mult timp înainte de vacanță poate avea un preț mai mult decât recent. Vă recomand să aruncați o privire aici și să faceți un mic calcul pentru un bilet de avion cu destinația Italia, tur-retur, să vă convingeți și singuri. După aceast nu vă mai rămâne decât să faceți un mic research al pieței cazărilor din zonă și să alegeți oferta adecvată preferințelor dumneavoastră și puteți pleca în vacanță chiar și mâine. 🙂

Un comentariu la „Atracțiile turistice ale Italiei”

  1. Articolul este scris foarte bine ! O descriere extraordinar de frumoasa ! Am vizitat Italia de mia multe ori, dar am citit acest articol si vreau iarasi sa o vizitez.

Dă-i un răspuns lui Cornelia Anulează răspunsul